Parohia Şerbăuţi face parte din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Protopopiatul Rădăuţi. Este o parohie de 490 familii ortodoxe, în cadrul localităţii aflându-se şi 213 familii neoprotestante, penticostali mai ales, dar şi baptişti şi adventişti. Între credincioşii acestei parohii şi cei ai celorlalte culte există toleranţă şi respect, mai ales că mulţi dintre ei se înrudesc, trăind în acelaşi areal. Dar să vedem cum era prezentată existenţa parohiei Şerbăuţi în documentele istorice care atestă vechimea ei.
Biserica veche
Prima atestare documentară a parohiei Şerbăuţi o aflăm din documentele Mănăstirii Suceviţa, care datează existenţa unei biserici în satul Şerbăuţi chiar din anul 1643. Se pare că această biserică se afla pe veche vatră a satului, actualmente zona extravilană agricolă, numită Selişte, lângă pârâul Hatnuta. Nu ştim de când exista biserica şi ce hram purta.
Datorită mutării satului mai spre pădure, pe deal, în urma unui incendiu devastator, a fost construită la anul 1774 o altă biserică de lemn, ce avea că patron pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi în care se va sluji până în anul 1908.
Aceasta a fost o bisericuţă mică din lemn, suficientă la acea vreme pentru numărul parohienilor existenţi.
După ocuparea Bucovinei de către austro-ungari, au fost aduşi aici galiţieni, vorbitori de limbă ruteană pentru lucru, alături de românii autohtoni, formându-se astfel o parohie vorbitoare de limbă ucraineană şi română în acelaşi timp.
Din documentele vremii aflăm câteva date referitoare la parohia Şerbăuţi, şi anume că, la anul 1843, parohia cuprindea 759 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Georgie Ilasievici. În 1876 parohia avea 1.266 enoriaşi, iar preot paroh era Grigorie Cerniavschi.
Biserica nouă
Datorită creşterii demografice în timp a localităţii s-a luat hotărârea construirii unei noi biserici, mai mari, iar după finalizarea acesteia, cea veche, din lemn, va fi mutată la Siret. Noii biserici i se va pune piatra de temelie în anul 1904, la 19 mai, şi va fi construită din piatră şi cărămidă, mult mai maiestuoasă, având drept coordonator şi iniţiator pe vrednicul de pomenire, preot şi om de cultură, membru al asociaţiei bucovinene Arboroasa, Eugen Siretean. O parte a materialelor de construcţii au fost aduse de la Cernăuţi, pe atunci capitala Bucovinei, iar maiştri au fost italieni, sub conducerea lui Hugo de Rezori, împreună cu antreprenorul şi specialistul în construcţii Ernest Botte. Alături de aceştia au lucrat şi maiştrii zidari Leon Tetiura şi Iosif Gafi, iar ca tinichigiu Mariflur Beri Reuch. O asemenea biserică la vremea aceea era o adevărată provocare şi un concurs de măiestrie.
Amintim printre ctitorii şi ostenitorii ridicării noii biserici pe Emil Bote, care a donat 60.000 de coroane austriece, apoi primarul David Rebenciuc, alături de consilierii bisericeşti Teodor Ieremciuc, Leonte Tanasiciuc, Niculai Lazniuc şi Ilie Corniciuc.
Biserica nouă a fost sfinţită de mitropolitul Vladimir de Repta în anul 1908, la 20 iulie, şi are ca patron pe Sfântul Vasile cel Mare.
Biserica este aşezată pe o colină artificială, la cca. 10 m faţă de sol, impunându-se prin zidul frontal de piatră. Accesul până la intrarea în biserică se face parcurgând trei rânduri a câte nouă trepte.
Fundaţia bisericii s-a făcut la 1,5 m adâncime, din piatră; tot din piatră sunt scările drepte şi cele circulare, coloanele de susţinere a balcoanelor, precum şi temelia.
Zidurile construcţiei sunt din cărămidă, făcută în sat, şi care au 60-70 cm grosime. Biserica are cca. 30 m lungime şi 12 m lăţime, iar înălţimea este de aprox. 24 m.
Această biserică monumentală are şapte turle, din care una centrală, acoperite fiind cu eternită de culoare roşie, şi se impune ca prezenţă încă de departe. Construcţia este în stil romanic, cu influenţe ruseşti.
Geamurile sunt înalte şi oferă o lumină suficientă şi odihnitoare în biserică. Interiorul bisericii a fost zugrăvit iniţial în tehnică tempera, în altar fiind pictată Sfânta Treime, iar la colţurile de la baza turlei centrale fiind zugrăviţi cei patru evanghelişti. Stilul de pictură era renascentist, restul bisericii fiind zugrăvit discret cu modele florale. Cu timpul, din cauza diferenţelor mari de temperatură şi a condensului interior, această pictură s-a exfoliat şi a căzut aproape în totalitate. S-a impus astfel decaparea pereţilor interiori în vederea tencuirii şi pictării din nou, de această dată în tehnică fresco, începându-se această lucrare în anul 2007.
Catapeteasma este deosebită, în forme clasice, cu icoane mari şi sfinţi pictaţi în picioare, în dimensiune aproape naturală, pe foiţă de aur, în stil neobizantin cu influenţe renascentiste. Tehnica de pictare a fost pe lemn, în ulei şi a fost realizată de pictorul Vecliuc Simeon din oraşul Siret.
Biserica are trei balcoane, atât pentru frumuseţea şi armonia arhitectonica interioară, cât mai ales pentru a oferi loc suficient participării celor prezenţi la slujbe. Amvonul, împreună cu scaunul arhieresc şi cel al domnitorului, alcătuiesc adevărate opere de artă, fiind din stejar, sculptate artistic cu modele liturgice.
În complexul bisericii există o frumoasă clopotniţă pe trei niveluri, înnoită în anul 1960, iar clopotul principal, lucrat la Cernăuţi, este unic în zonă, atât prin dimensiune, cât mai ales prin sunetul specific. Mai sunt două clopote medii şi două mici, iar felul în care se îmbină sunetele lor dă frumuseţe şi un farmec tainic bisericii şi slujbelor ei. Ca fapt deosebit, specific parohiei, amintim că în cele trei zile de Paşte este un obicei, frumos pentru localnici, de a veni toţi tinerii şi de a trage clopotele.
Tot în curtea bisericii se află o masă din piatră flancată de trei cruci din piatră, sculptate cu motive liturgice, unde sunt oficiate slujbele în aer liber. Se presupune că această masă din piatră ar fi proprie altarului fostei biserici. Mai trebuie amintit faptul că în frumoasa curte a bisericii se află mormântul preotului Vasile Volcinschi, al familiei preotului Cerneavschi, cât şi al preotului Eugen Siretean şi al soţiei sale, Natalia.
În decursul ultimilor ani, construcţiei bisericii i s-a mai adăugat un gard împrejmuitor din piatră şi fier, un pridvor în stil romanic, având 8 coloane, îmbrăcate în ornamente liturgice din praf de piatră, şi o casă praznicală, ce este utilizată şi ca aşezământ socio-cultural al parohiei.
Activităţi misionare, social-caritabile şi educative
În decursul ultimilor zece ani s-au iniţiat şi realizat diverse activităţi misionare, social-caritabile şi educative. Spre exemplu, amintim de acţiunile filantropice organizate cu ocazia marilor sărbători de Paşte şi Crăciun, având că beneficiari familiile nevoiaşe din parohie, dar mai ales pe cele cu mulţi copii. Au fost organizate grupuri de colindători în perioada Naşterii Domnului, excursii cu tinerii şi copiii în perioada vacanţei de vară, dar şi pelerinajele periodice la mănăstirile din zonă, mai cu seamă la Suceviţa şi Hadâmbu, unde se ostenesc şi slujesc fii ai satului, precum maica stareţă Mihaela Cozmei, părintele Iorest Goras, maică Lucia Mareci şi maica Cristina Ghermăn.
În timpul vacanţei de vară s-au mai desfăşurat activităţi cu tinerii, precum cercuri de gastronomie şi croitorie vestimentară, proiecţii video ale unor scurtmetraje cu tematică religioasă, precum şi ale unor capodopere cinematografice educative, activităţi sportive şi recreative, schimburi de experienţă şi activităţi comune cu tineri din alte parohii, drumeţii montane, cercuri de literatură şi cultură generală.
Ostenitorii
Se cade la sfârşitul acestei mici prezentări să amintim de preoţii care s-au ostenit şi slujit în acesta parohie, aşa cum au fost înregistraţi ei în documentele vremii lor.
În anul 1841 este amintit preotul Peter Mitrofanovici, în anul 1682 – preotul Pataşcu şi diaconul Vasile Gafencu; între anii 1867-1885 părintele Grigorie Cerneavschi; între anii 1886-1887 a slujit ca preot Mihail Ciupercovici, iar între anii 1888 şi 1890 este amintit preotul Iacob Cosarciuc. În anul 1891 ajunge ca preot la Şerbăuţi Eugen Siretean. Acesta s-a născut în anul 1848, a fost hirotonit ca preot din 1880 şi va sluji până în anul 1909, la Şerbăuţi, când va trece la cele veşnice. Apoi din 1909 până în 1921 a fost ales ca preot al acestei parohii părintele Vasile Volcinschi, iar din 1921 până în 1961 a fost preot Petre Popescu. În anul 1961 a venit preot la Şerbăuţi Gheorghe Zavadovschi, iar după pensionarea sa, în anul 1985, a urmat preotul Filip Marza, alături de care, din anul 2002, este paroh semnatarul acestor rânduri.