Localitatea Serbauti a fost prima data atestata documentar la anul 1431, 15 iunie, pe timpul domnitorului Alexandru cel Bun.( conf. Documenta Romaniae Historica a Moldave. I nr. 103, p.152-153 ).
Numele Serbauti provine de la unul din numele romanesti: Serbu, Serbea, nume care a primit sufixul –avti, sau –auti, sufix ucrainean, adoptat in cancelaria domneasca a vremii, de scribii poloni si galitieni, adusi de domnitor, si care au inlocuit sufixul romanesc –esti, sufix ce alcatuia pluralul unui numele de grup. Aceste inlocuiri au aparut in sec. XIV-XV. Asa mai avem exemplul altor localitati precum: Fratauti, Balcauti, Maneuti, Badeuti, Patrauti, etc.
Legat de istoricul localitatii Serbauti avem mentionate in documentele vremii nume ale localitatilor vecine precum: Calafindesti, Granicesti, Gropeni, Calinesti, dar si nume de toponime, ce s-au pastrat pana azi: paraul Hatnuta, Gavan, Safronesti, Dibriuca, Dumbrava, Prisaca, nume care atesta vechimea si cuntinuitatea acestor locuri stravechi. (autor N. Gramada, Toponimia Minora a Bucovinei, vol. I-II, Bucuresti, ed. Anima, 1996).
Prima schimbare majora in N-E Moldovei, respectiv a Bucovinei, din care face parte si localitatea Serbauti, apare odata cu ocupatia acestei zone de catre Austro-Ungari, in anul 1775, cand se va schimba administratia si legislatia, impunand reguli imperiale si determinand o buna parte a populatiei sa migreze in alte locuri. Gasim mentionat faptul ca unele localitati mai aveau doar 38, 24 sau 21 de familii, inregistrate, doar cele care au mai ramas locului. In acest sens s-a impus aducerea de ucrainieni, ruteni cum li se spunea in Imperiu, din zona Galitiei, zona mai greu incercata, ruteni care trebuiau sa populeze satele, mai ales pe cele de pe linia Suceava-Siret, pentru a putea sa lucreze pamanturile ramase fara stapani.
Cu aceste schimbari se instaureaza o noua administratie care tinea evidenta popilatiei, in vederea indeplinirii obligatiilor fiscale si militare ce le avea. Aceasta evidenta gaseste familia Eminovici pe aceste meleaguri, familie a poetului M. Eminescu.
Familia Eminovici a venit din zona Transilvaniei, probabil din Vad sau Blaj, caci acolo se gasesc asemenea nume, venind datorita ocupatei Imperiului. Migratia aceasta a transilvanenilor s-a facut treptat, plecand din satele lor cate 2, sau 5 familii, care se asezau in cate o localitate favorabila si care dupa dansii mai aduceau pe altii la scurt timp, si care se imprastiau in satele vecine pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Se crede ca acest drum l-a avut si familia poetului.
Primul dintre strabunii lui Eminescu, Petru s-a asezat o vreme pe la Manastirea Dragomirna, (vom vedea o legatura constanta a familiei cu vietuitorii de aici, care au fost alesi sa le fie nasi unor copii ai familie), iar apoi s-a asezat in satul Serbauti, de unde si-a luat sotie, pe Agafia. Ei au nascut pe Vasile, care s-a casatorit cu Ioana, si care au murit in anul 1884 de holera. Din familia lui Vasile vor iesi cele sase ramuri ale eminovicilor, cinci in Bucovina si una in Moldova.
Ortografierea numelui din Iaminovici in Eminovici apare odata cu Vasile, la anul 1840. Prima consemnare a numelui Eminovici in Calinesti apare mai tarziu in anul 1794 cu Gheorghe, fiul lui Vasile, care era dascal al bisericii.
Legatura familiei cu Serbautiul se vede si din faptul ca trei dintre fetele lui Vasile Eminovici au fost casatorite in Serbauti. Astfel vom aminti, care sun copiii lui Vasile si Ioana Eminovici, bunicii poetului.
Primul copil, Maria, nascuta la 26 iunie 1807 s-a casatorit in anul 1831 cu Gheorghe Maruneac din Calinesti. Cealalta fata nascuta, Elena, la data de 23 iunie 1809 s-a casatorit in 1833 cu Procop Smocot din Serbauti. Dupa ea a urmat Gheorghe, tatal poetului, nascut in 10 februarie 1812 si casatorit in anul 1840 cu Raluca Iurascu din Moldova. Dupa Gheorghe s-a nascut apoi Ioan, la 14 martie 1816 si casatorit cu Maria Mareci din Calinesti, apoi s-a nascut la 23 ianuarie 1819 Stefan, care moare la Dumbraveni, de holera in 1847. S-a nascut apoi Ana, in anul 1821 la 10 octombrie si care sa casatorit cu Dumitru Ieremciuc din Serbauti, la data de 1839. A urmat apoi Catrina, nascuta la 16 octombrie 1824 si casatorita in anul 1842 cu Dumitru Sandriuc din Serbauti. Ultimul copil nascut si care a murit la putin timp dupa botez a fost Iordache in anul 1827.
Pentru ca familia era bine vazuta, avand titulatura de nobili, si detinea o suprafata apreciabila de pamant, avea si relatii bune cu personalitati ale vremii. Spre exemplu unii din copiii lui Vasile au fost botezati de Ieromonahul Dometie de la Dragomirna, iar altii de Toader si Ana Cuparencu, din Calinesti, boieri pe atunci.
Ramificatia familiei, in continuare, dupa aceste sase ramuri principale, e mai greu de urmarit, mai ales ca multi dintre copiii familiei, mor de ,,galci si boala copilului”, mai existand si pericolul holerei, care a determinat pe tatal poetului sa se mute in Moldova, mai intai la Dumbraveni, in 1847, unde ocupa functia de caminar, iar apoi la Ipotesti.
Numele Eminovici in Bucovina se va stinge in anul 1904, nume care a fost uneori pe nedrept atribuit urmasilor. Este cazul descendentilor lui Ioan si Maria din Calinesti, care au nascut, pe George, casatorit cu Ecaterina si apoi pentru scurt timp, cu Zoita Cozmei, care, desi a trait in concubinaj cu Gheorghe Ungureanu, a pus numele celor sapte copii ai ei, dupa cum era legislatia vremii, Eminovici, numele sotului casatorit legitim, dar de care nu s-a despartit juridic.
In Moldova numele Eminovi va mai dura, desi stim ca poetului Mihai Eminescu i s-a schimbat acest nume de familie de catre Iosif Vulcan, in anul 1866.
Prin aceasta scurta prezentare am dorit, pe baza documentelor gasite la autori precum: Dimitrie Vatamaniuc, Ioan Popescu Siretean si Nicolae Gramada, sa cunostem cateva repere istorice si biografice, legate de familia poetului Mihail Eminescu si inceputurile acesteia pe meleagurile bucovinene, din zona Serbauti-Calinesti-Cuparencu. Am dorit acest lucru pentru a constientiza faptul ca, orice loc, cu indiferent ce oameni i-l locuiesc, are valoarea sa istorica, ce trebuie cunoscuta, pentru a o pretui si a intelege ca, fiecare in timpul sau creaza o fila de istorie, mai valorosa sau mai putin importanta. Ramanem in amintirea urmasilor prin ceea ce dorim si facem.