Urme arheologice

Intrând pe tărâmul arheologiei, trebuie să recunoaştem sărăcia informaţiilor oferite de izvoarele arheologice, cu privire la trecutul istoric al locuitorilor comunei Şerbăuţi, ca urmare a lipsei unor săpături arheologice sistematice în perimetrul comunei.
Totuşi, pe raza comunei, mai exact la Călineşti, cele mai vechi urme de locuire în neolitic sunt dovedite arheologic, prin descoperiri de suprafaţă sau întâmplătoare şi menţionăm câteva informaţii în acest sens:
-„La Grăniceşti şi Călineşti Cuparencu au fost descoperite, la sfârşitul secolului trecut (secolul al XlX-lea), morminte în cutie de piatră conţinând schelete omeneşti şi vase de ceramică aparţinând perioadei neolitice” .
-„La locul de întâlnire a hotarelor celor trei sate cu numele Călineşti, cunoscut sub toponimul „Marianca”, a fost construit conacul boieresc, demolat după cel de-al doilea război mondial. Cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia conacului au fost găsite urne funerare din perioada dacică, asemănătoare cu cele de pe Dealul Iancului de la Grăniceşti”.
Este necesar să amintim recunoaşterile arheologice efectuate de J.Szombathy în anii 1893-1894 care, în munca sa de cercetare arheologică, „îndrumat de la Suceava de S.FI.Marian, notează existenţa unor movile la Dărmăneşti, Dănilă, iar la Călineşti- Cupărencu află că s-a descoperit o necropolă de incineraţie, din care, probabil, nu se mai putea salva nimic” .
De asemenea, trebuie amintit şi traseul unei fortificaţii antice, cunoscută sub numele de Valul sau Troianul din Bucovina, care începe de la Horodnic, trece prin Rădăuţi, Milişăuţi. Satu Mare, Slobozia Sucevei, Româneşti, Călineşti, Şerbăuţi, Calafindeşti, Zamostea, apoi trece peste Siret, terminându-se la Vârfu Câmpului. Acest val de pământ datează din primul mileniu al erei noastre, este construit de populaţii agricole sedentare, sugerând influenţa romană asupra populaţiei ce 1-a edificat, populaţie ce n-a putut fi adusă aici de cine ştie unde .
Cercetările arheologice sistematice, descoperirile întâmplătoare sau de suprafaţă efectuate în comunele învecinate cu comuna Şerbăuţi, al cărei teritoriu rămâne o „pată albă” din acest punct de vedere, atestă continuitatea locuirii umane datând din paleoliticul superior, cultura gravettian până la formarea poporului român şi a limbii române.
Prin analogie deducem că şi teritoriul comunei Şerbăuţi face parte din această continuitate, urmând ca efectuarea unor săpături arheologice sistematice în perimetrul comunei să scoată la iveală noi dovezi ale vieţii omeneşti cu privire la istoria acestor locuri.