Izvoare documentare

Evoluţia în timp a celor două sate şi mai ales perioada lor de consolidare, este atestată documentar între secolele XV şi XIX.
Numele satului Şerbăuţi se pare că provine de la un vechi locuitor venit din Satu Mare (din Bucovina) care s-a instalat în partea de sud a fostului sat Şerbăuţi. O altă variantă este aceea care susţine că satul îşi trage numele de la cuvântul „şerb” fiind sat de iobagi pe moşie boierească. Cu alte cuvinte, Şerbăuţi este un toponim de origine slavă răsăriteană, format cu sufixul -ăuţi, antroponimul de la care se porneste fiind românesc: şerbul.
Cea mai veche atestare documentară cu privire la satele comunei Şerbăuţi o are chiar satul cu acelaşi nume, menţionat în documentul din 15 iunie 1431, când Alexandru cel Bun (1400-1432), domn al Ţării Moldovei, întăreşte panului Cupcici vornic mai multe sate. Cu această ocazie pan Cupcici vornic shimbă satul Catamareuţi pe care 1-a primit cu Catamare pentru satul Şerbăuţi ” şi Catamareuţi, pe care i-a schimbat cu Catamare pentru Şerbouţi,(…)”.

stema

Această atestare în care se consfinţea o modificare a regimului de proprietate nu poate stabili cu exactitate vechimea reală a satului. Astfel, în vremea domnitorului Roman I, domn al Ţării Moldovei (1392-1394) satul este pomenit indirect într-un alt document mai vechi din 30 martie 1392, pe când se afla în hotar cu satele Ciorsaceuţi, Vladimirăuţi şi Bucurăuţi.
Aceste trei sate au fost dăruite de către Roman Voievod şi fiii acestuia, Alexandru şi Bogdan, lui Ionaş Viteazul, pentru credincioasa lui slujbă.
Redăm un fragment din acest document care descrie hotarul acestor sate: „(…) Iar hotarul lor: din jos de la Mărăşeuţi, valul care este deacurmezişul câmpului până la Şiret, apoi cealaltă parte a Şiretului, la capătul de jos al poenii, o movilă şi de acolo drept peste luncă la fântână o movilă, şi de acolo drept la bucovină, o movilă şi de acolo pe marginea Bucovinei în sus, până la hotarul Şerbescului la teiu, o movilă, de acolo către topliţă, aici o movilă şi de acolo către Şiret movilă de la mijloc şi de acolo peste Şiret, în sus până la Bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuţi la capătul câmpului şi de acolo pe marginea Bucovinei, pe deal, până la val. Aceasta îi este tot hotarul ocolului. Iar pentru tăria acestuia şi pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, ca să nu fie clintit aceasta niciodată în veac(…)”.

Satul Şerbăuţi apare menţionat în continuare pe un uric de moşii de la Adam sulgeriul care este scris de la Alexandru Vodă Ilieş, din perioada 1 septembrie 1620 – 31 august 1621 prin care se întărea lui Ionaşco Ghenghe logofăt şi fratelui său Grigorii Ghenghe mai multe sate (…) Aşijdere satul Şerbăuţii, deasemenea dela Suceava pe Horaiţa, ce ş’au cumpărat ei de la Ionaşco Stroici”.
Din documentul mai sus menţionat aflăm că satul era înainte în stăpânirea lui Ionaşcu Stroici, fiul lui Lupul Stroici, mare logofăt şi Paraschiva, jupâneasa lui, apoi a fost vândut şi cumpărat tot de alţi stăpâni de moşie.
După moartea lui Gheorghe Logofăt, moştenitorii acestuia s-au prezentat în faţa domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653), pentru a-şi împărţi ” de a lor bunăvoie, de nimeni siliţi, nici asupriţi, (…) a lor drepte ocine şi moşii, care le-au rămasu de la părinţii lor, Ghenghe vel logofăt”. Astfel o jumătate de sat din Şărbăuţi şi o silişte Şărbăuţii i-au revenit lui Lupul Ghenghe, asa cum se află menţionat pe un „suret de pe ispisocul sîrbăscu de la Vasile voievod” datat la 1 septembrie 1635.
In anul 1643, tot în timpul domniei lui Vasile Lupu, postelnicul, Ilie Şeptilici, având conflict cu mănăstirea Suceviţa pentru satele Hrinceşti şi lazlovăţ, se împacă şi, cedând aceste sate mănăstirii, primeşte în schimb „satul Şerbăuţi pe Horaeţ, ce ieaste în ţinutul Suceavei şi doo falei de vii la Cotnar în deal la Creai eşti şi ne-au dat şi uricea şi zapis ce au avut pe acea ocină şi pe acele vii pentru aceli sate ce mai sus scriem (…)” . Din acest document aflăm că satul Şerbăuţi a ajuns în proprietatea mănăstirii Suceviţa.
La 18 iulie 1654, satul Şerbăuţi se va afla în continuare în posesia fraţilor Şeptelici. după ce se împacă cu mănăstirea Suceviţa, care la rândul ei va rămâne cu satele Hrinceşti, Iaslovăţ şi Ceaplinţe, de această dată.
Documentele ulterioare, în care satul Şerbăuţi este pomenit, ne ajută să conturăm cu precizie şi vecinii satului. Iată câteva documente în acest sens:
Documentul din 1662, din timpul domnitorului Eustratie Dabija (1661-1665), ne prezintă conflictul iscat între spătăroae Ciugoloae şi Hulubei pentru heleşteul ce se cheamă Jorghiciul aflat între Calafindeşti şi Botoşeniţa. Pentru a se dovedi al cui este acest heleşteu, erau chemaţi „oameni buni şi bătrâni” şi „oameni depen prejur” precum Tomşe din Şerbăuţi, Vasale din Crăiniceşti (Grăniceşti), Condre Păscariul, dar şi vătămanul din Şerbăuţi, Gligoraş’. Cu acesta ocazie constatăm că unul din vecinii satului este Calafindeşti, argument întărit şi de o hotarnică din 1766.
La stabilirea hotarului satului Buda documentul din 4 august 1743 numeşte vecinii „din jos” Şărbăuţii şi Beceştii .
Hotarnică satelor Grăniceşti, Ivancicăuţi şi Părlişeni, din 1766, ne face cunoscut alţi vecini ai satului Şerbăuţi şi anume Părlişenii şi Calafindeştii: (…) hotarul Şerbăuţilor, la hotarul ce desparte Părlişenii de Calafindeşti, …” . în acest sens vine şi hotarnică austriacă din 1782 care declară: „Părlişeni se loveşte cu hotarul satelor Bălcăuţi, Calafindeşti şi Şerbăuţi”.
Intre 1782-1787, administraţia austriacă a întocmit hărţi cadastrale ale satelor bucovinene pentru delimitarea proprietăţilor. Astfel, la 1783 sunt stabiliţi următorii vecini: Grăniceşti, Găureni, Călineşti, Calafindeşti, Moldova şi Romaneşti .
In privinţa satului Părlişeni, mai sus menţionat, Teodor Bălan ne informează la sfârşitul unui document datat între anii 1623-1626, că satul a dispărut.
Revenind la evoluţia ulterioară a satului Şerbăuţi, după ce în anul 1654 a fost în posesia fraţilor Şeptilici, în anul 1783 într-un document din 12 martie emis la Cernăuţi aflăm că: „în faţa comisiei austriace apare Iuon Mitescul, delegatul lui Vasile Niculce, şi declară că Vasile Niculce primise satele Calafindeşti şi Şerbăuţi, care se află într’un hotar, dela socrul Constantin Sturza. Calafindeştii fusesece ai lui Sandul Sturza, tatăl lui Constantin Sturza. Sandul Sturza primise Calafindeştii dela socrul său Paladi. Nu se ştie cum a ajuns satul Şerbăuţi în stăpânirea lui Sandul Sturza ” .
Safta Palade, fiica lui Ioan Palade, care primea prin testament de la tatăl ei, satul întreg Calafindeşti se căsătoreşte cu Sandul Sturza şi aşa satul ajunge la familia Sturza, iar cu privire la satul Şerbăuţi ajuns în stăpânirea lui Sandul Sturza rămâne un fapt necunoscut.
Cert este că în anul 1777, în timpul dominaţiei habsburgice, satele Şerbăuţi şi Calafindeşti aparţineau lui Constantin Sturza şi aveau să rămână în posesia acestuia până la moartea sa în 1790, după care satele deveneau proprietate deplină a lui Vasile Neculce aşa cum aflăm dintr-un document datat la 16 februarie 1790: „Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său Vasile Neculcea ban satele Calafindeşti şi Şerbăuţi, dar cu condiţia ca el, Sturza, să le stăpânească cât va fi în viaţă. Sturza le-a şi dat în arendă negustorului Ivan Căprăi din Măritei. Murind Sturza acum câteva zile, tocmeala cu negustorul rămâne dezlegată. Cere ca amândouă moşiile să fie date lui Vasile Neculcea”.
La 10 octombrie 1803 Ileana Sturza, văduva lui Vasile Neculce, dăruieşte fiilor ei Ioan şi Constantin Neculce moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti şi o parte din Romaneşti, moştenite de la tatăl ei Constantin Sturza.
La 5 august 1810, Ileana Sturza, dăruieşte satele mai sus menţionate doar fiului ei Constantin Neculce, întărind astfel dania din 1803.
La 19 iunie 1827 Constantin Neculce vinde lui Iosef von Volanschi moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti pentru suma de 6100 galbeni de aur olandezi.
Iosif von Volanschi, la rândul său, avea să lase moştenire unui urmaş al său cele două sate, pentru ca în perioada 1859-1864, probabil în urma unei vânzări, să ajungă în proprietatea familiei Kapri. Această familie era de origine armenească şi a venit în Bucovina imediat după ocuparea ei de către austrieci, ca arendaşă a unei jumătăţi din moşia Iacobeşti, proprietate a mănăstirii Solea. în 1785 familia Kapri se înnobilează, iar la 20 decembrie 1791 primea titlul de Baron cu condiţia să-şi dea concursul unirii Armenilor Orientali din Bucovina cu biserica de rit Catolic.
Numele acestor două sate este legat de această familie, până în 1945, când a avut loc reforma agrară din 23 martie, ca urmare a exproprierii proprietăţilor moşiereşti.
Documentele publicate de T.Balan, mai ales în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, ne înştiinţează că satele Şerbăuţi şi Calafindeşti, care se aflau într-un hotar, vor urma o cale comună, care, pe lângă aceste schimbări de proprietate, vor cunoaşte şi o schimbare foarte deasă a arendaşilor. Redăm documentele care relatează aceste schimbări:
.
In anul 1777 , satele Şerbăuţi. şi Calafindeşti erau arendate macedonienilor Anastas Jankovich şi Mihaj Bojadsi de la care Constantin Sturza obţinea o sumă totală de 500 de florini . La 1790, Constantin Sturza vornic a arendat moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti lui Ivan Căprăi din Mărăţei, însă moartea proprietarului a determinat anularea contractului iar cele două sate deveneau proprietate deplină a lui Vasile Neculce.
La 23 aprilie 1799 Vasile Neculce spătar a arendat Ilincăi Calmuţchi şi fiului ei Mihalachi Calmuţchi în ţinutul Sucevei moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti şi o parte din Romaneşti şi alte proprietăţi din Moldova pe o perioadă de 4 ani (23 aprilie l801 -23 aprilie 1805), pentru suma de 1450 galbeni olandezi sau nemţeşti pe an, 300 coţi de pânză de cămăşi pentru slugi, 80 torturi, şi 300 găini.
La 22 iulie 1799, la numai trei luni, Mihalachi Calmuţchi cedează lui Ilie Ilschi arenda moşiilor lui Vasile Neculce spătar pe anii 1801-1805.
In 15 octombrie 1803 Ileana Sturza împreună cu fii ei Ioan şi Constantin Neculce arendează lui Ilie Ilschi, moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti şi o parte din Romaneşti pentru alţi 6 ani (23 aprilie 1805 – 23 aprilie 1811), pentru suma anuală de 11.070 lei turceşti. O lună mai târziu Ilie Ilschi cedează această arendă fraţilor Toader şi Caitan Pasacos.
In 5 august 1810 Ilinca Sturza înzestrează pe copiii ei cu moşiile din stăpânire. Astfel, fiul ei, Constantin Neculce comis, primeşte moşiile Şerbăuţi, Calafindeşti şi părţile din Romaneşti. Acesta la o săptămână le arendează lui Iordachi Cârste pe timp de 6 ani (1811 -1817) pentru suma anuală de 840 galbeni de aur olandezi.
In 7 aprilie 1812, Ilie Ilschi, fostul arendaş al lui Constantin Neculce, devenea vechil al acestuia cu misiunea de a aduna venitul moşiilor Şerbăuţi şi Calafindeşti cu părţile de Romaneşti de la arendaşul Iordachi Cârste.
In scurt timp, mai puţin de trei luni (25 iunie 1812), Ilie Ilschi declară neîntemeiat contractul de arendă pentru moşiile Şerbăuţi, Calafindeşti şi parte din Romaneşti.
La 22 februarie, 1813 comisul Constantin Neculce dă în arendă lui Iosef Volanschi moşiile Şerbăuţi şi Calafideşti şi o parte de Romaneşti pe timp de 6 ani (1813-1819) pentru suma de 600 de galbeni de aur olandezi.
La 23 aprilie 1814 Constantin Neculce comis împrumută de la doctorul Ignat Pluşc 2500 galbeni de aur olandezi pe care avea să-1 restituie în timp de 3 ani cu dobândă de 10% din veniturile moşiilor Şerbăuţi şi Calafindeşti.
Următorul document din iunie 1827 ne face cunoscut că moşiile Şerbăuţi şi Calafindeşti ajung în proprietatea lui Iosef von Volanschi după ce sunt vândute de către Constantin Neculce, ca apoi să ajungă în proprietatea familiei Kapri, probabil tot în urma unei vânzări. Drept mărturie este şi capela catolică, construită în anul 1881, care astăzi se află într-o stare avansată de degradare.
In Enciclopedia română, tipărită la Sibiu, în 1898 se arată că „Şerbăuţi, comună rurală, parohie, moşie boierească, în căpitănatul şi judeţul Şiret în Bucovina, are 1857 locuitori (1732 ortodocşi, 55 romano-catolici şi uniţi, 70 israeliţi), 1 şcoală primară, poştă”.
Din 1885, avea să fie deschisă la Şerbăuţi o şcoală cu 4 clase, dupa cum reiese dintr-un alt document.
Aflam dintr-un document ca o colectă publică pentru Societatea „Şcoala Română”, făcută în 1893, în Şerbăuţi, de parohul Eugeniu Siretean, cuprinde următoarele nume de localnici: ,, parohul din .Călineşti Ioan Ştefaniuc, Grigori Aurite, Aurora Aurite, Elena Bendeschi, Natalia Setean, Ecaterina Mateiciuc, Teofila Ratca (soţia lui Vasilie de Ratca, proprietar în Călineşti), George de Ursulean, Ioan de Malinescu, Nicolae de Volcinschi şi comerciantul Lazar Ştefaniuc”.
Informaţii cu privire la evoluţia aşezării satului Şerbăuţi, de la începutul secolului XX, sunt transmise de Dicţionarul geografic al Bucovinei care precizează: ” Şerbăuţi (Şcherboutz), comună rurală, districtul Şiret, aşezată pe pârâul Hatna, între comuna Calafindeşti şi Călineştii lui Cuparenco (Suceava), lângă hotarele cu România şi cu districtul Suceava. Suprafaţa 12.36 km2; populaţia 1254 locuitori, ruteni, religia greco-ortodoxă. Este lipită de drumul districtual, Siret-Hatna; are o şcoală populară cu o clasă şi o biserică cu hramul „Sf. Vasile„.
In prezent, in urma recensamantului din anul 2011, localitatea numara 2105 locuitori, vorbitori de limba romana si ucraineana, formand o comunitate compacta.

Articol semnat de Gratiela Sandulea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *